Una dintre cele mai bune reclame atunci când vine vorba de diete / slăbire / nutritioniști și toate produsele complementare procesului de slăbire sunt pozele înainte și după. Unele transformări par miraculoase, altele par realizabile…. și toate parcă ne transmit în mod constant că trebuie să fim perfecți.
Evident, există persoane care personal aleg să își expună transformarea pe internet, fără a face reclamă vreunui produs / persoane și acele poze nu fac subiectul acestui articol. Dacă scopul tău este să slăbeșți sau să îți crești masa musculară – fotografiile înainte / după pot avea un impact motivațional puternic. Multe dintre aceste imagini sunt convingătoare și te pot inspira să începi și tu schimbarea. Transformări incredibile care încearcă să ne convingă: dacă acea persoană a reușit, poate va funcționa și pentru mine ?! Ceea ce urmează însă poate fi dezamăgitor. Îți dai seama că grăsimea nu s-a topit, că pastilele pe care le-ai cumpărat nu au niciun efect sau că dieta care ți-a fost recomandată este foarte greu de ținut.
Deși toată lumea recomandă pozele înainte și după că fiind cea mai bună reclamă pentru un nutriționist, la DietHelp nu facem publice aceste poze, iar motivele sunt expuse mai jos:
– Persoane diferite cu obiective diferite – nu toată lumea își dorește să obțină acea imagine perfectă, pomovată intens în mass-media: femeia anorexică și bărbatul sculptat. Sunt persoane pentru care scopul este să își îmbunătățească imaginea și starea de sănătate, să-și mențină greutatea, să-și trateze o tulburare de comportament alimentar. De exemplu, un domn de 60 ani nu va avea drept scop să fie fit și atletic, ci poate își dorește să slăbească sau doar să-și mențină greutatea doar pentru a-și reduce tensiunea, colesterolul, pentru a ține sub control complicațiile diabetului. Sau, pentru o femeie care de abia a născut, scopul inițial este să aibă energie și lactatie pentru noua ei viață și mai puțin important este să slăbească peste noapte.
– Persoane diferite cu rezultate diferite ….Indiferent de dietă sau stilul de viață ales, singura persoană responsabilă pentru rezultatele obținute ești TU. Nutriționistul, antrenorul de fitness sunt doar un mic ajutor și sunt alături de ține să te ghideze, să te ajute să faci lucrurile cum trebuie, să te motiveze, dar TU singur(a) trebuie să pui în aplicare ceea ce îți spun ceilalți. Nimeni nu îți poate controla cantitatea de alimente pe care o mănânci, cât de activ ești ….doar TU. Și atunci de ce să ne lăudăm noi cu rezultatele tale? Dacă vrei să te fotografiezi și să postezi acele poze cu înainte și după, fă-o personal, pentru că efortul și muncă au fost ale tale.
– Cât de etic este să fotografiezi o persoană care are probleme cu greutatea? Dacă cineva a apelat la ajutor, cu siguranță nu îi place situația în care se află și faptul că o persoană străină o fotografiază într-o ipostază care nu avantajează, poate fi frustrant. Chiar dacă fața este acoperită și nu vor ști prea multe persoane cine e în imagine …. această expunere poate frustra și mai mult.
– Pozele înainte / după ne induc că: este mai bine să fii foarte slab decât supraponderal (și nu e întotdeauna așa), că singura cale să arăți bine este dacă ai o talie de viespe și un posterior bombat. Este adevărat că sunt motive foarte importante pentru care e bine să slăbești, dar asta nu înseamnă că dacă nu ai greutatea ideală nu poți fi sănătos sau să arăți bine.
– Pozele cu înainte și după ne lasă impresia că procesul de slăbire nu e lung și nici dificil. În realitate însă, singura cale să câștigi controlul în această lupta este să faci pace cu ține, să fii conștient că nu va fi ușor și să lași rezultatele să vină natural. Cu siguranță te vei simți mai bine decât să privești și să tânjești la rezultatele obținute de alții.
– Pozele înainte / după sunt ușor de falsificat. Și chiar dacă sunt reale, pot fi tot o formă de manipulare…..
…. În realitate, nu trebuie să fim perfecți ca să ne simțim bine în corpul nostru sau să fim sănătoși.
Sursa fotografiei: http://www.freepik.com Designed by macrovector / Freepik