Mirajul suplimentelor alimentare!

Publicat

Conceptul de supliment alimentar este relativ nou, fiind introdus in vocabularul uzual din domeniul alimentatiei si nutritiei in ultimele doua decenii ale secoului XX.

Conform statisticilor, romanii consuma anual peste un miliard de suplimente alimentare, iar acest consum este incurajat nu neaparat de indicatiile medicale, ci de promovarea de care se bucura aceste produse si de credinta ca suplimentele alimentare sunt mai sigure decat medicamentele de sinteza, ca sunt de origine naturala si nu au efecte adverse.

Conform Ordinului MSP 1069/2007: “suplimentele alimentare reprezinta produsele alimentare al caror scop este sa completeze dieta normala si care sunt surse concentrate de nutrienti sau alte substante cu efect nutritional ori fiziologic…”.

Astfel, suplimentele nu sunt medicamente, drept urmare nu au drept scop tratarea, diagnosticarea sau prevenirea unor boli. Spre deosebire de medicamente, care sunt supuse la diverse studii clinice inainte de a fi comercializate, suplimentele alimentare nu necesita studii sau aprobari din partea organelor abilitate, responsabilitatea revine doar producatorului.

Desi exista situatii in care folosirea suplimentelor alimentare este justificata din punct de vedere medical (persoane care prezinta deficiente de vitamine si minerale, sarcina, alaptare etc), foarte multi din cei care iau suplimente alimentare nu au recomandarea medicului si, de multe ori, suplimentarea nici nu este necesara.

Aparent inofensive si extrem de utile, suplimentele trebuie utilizate rational. Administrarea de suplimente alimentare, inclusiv vitamine si minerale, fara prescriptie medicala poate avea consecinte asupra sanatatii. Desi pot fi usor cumparate din magazinele naturiste sau din farmacii, fara prescriptie medicala, acestea pot fi daunatoare in aceeasi masura in care pot fi benefice. Multe suplimente contin ingrediente cu puternice efecte biologice, iar acest lucru le poate face nesigure in anumite situatii sau pot agrava sau complica starea de sanatate.

Fiti atenti la reclamele agresive si cereti o parere avizata inainte de a le folosi, pentru ca natural nu inseamna sigur sau fara efecte adverse!