Cum ne menținem silueta de sărbători?!

Publicat

Mai sunt doar câteva zile până la sărbători. Listele de cumpărături sunt facute, meniul stabilit și el, iar cele mai harnice gospodine deja vopsesc ouăle. Pe lângă semnificația religioasă, Paștele reprezintă un motiv de sărbătoare și de festin culinar. Dacă te preocupă silueta, atunci cu siguranță îți faci griji pentru mesele încărcate și numărul de kilograme acumulate.

Iată mai jos câteva sfaturi pentru a îți menține silueta:

  1. Respectă mesele principale – chiar dacă alegi să te bucuri de bunătățile specifice acestor sărbători, respectă cele 3 mese principale și, eventual, 2-3 gustări. Încearcă să nu ciugulești din oră în oră sau de fiecare dată când vezi platoul cu prăjituri
  2. Sărbătorește cu porții mici – o felie de cozonac sau câteva sărmăluțe nu vor face rău nimănui. Până la urmă, totul este permis, dar cu moderație.
  3. Adaugă o salată la fiecare masă principală – te va ajuta să te saturi mai repede și în plus îi dai organismului o parte din vitaminele necesare. Mai mult, fibrele din legume vor ajuta la digestia celorlalte alimente. Dacă salata nu se potrivește, începe masa cu o ciorbă sau supă de legume. Va avea aceleași efecte benefice precum salata.
  4. Atenție la cantitatea de alcool consumată – din păcate, alcoolul nu e prieten prea bun cu silueta: are multe calorii goale și stimulează apetitul. Limitează consumul de alcool la maxim 1-2 pahare de vin pe zi.
  5. Săbătorește Paștele doar primele 2 zile, adica duminică și luni și apoi întoarce-te la rutina ta zilnică și la obiceiurile alimentare pe care le-ai adoptat. Pentru a scăpa de tentații, donează bunătățile care ți-au mai rămas. Cu cât revii mai repede la mesele sănătoase și echilibrate, cu atât mai mici vor fi pagubele create.

Mai jos ai o idee de meniu, cu mâncăruri tradiționale, pentru zilele de Paște. Nu e o variantă dietetică și nici foarte echilibrată nutrițional….dar, doar o dată pe an e Paștele. O variantă mai sănătoasa ar fi să îocuiești gustările cu fructe și lactate degresate, dar atunci unde ar mai fi bucuria sărbătorilor?

Mic Dejun: 1 ou roșu cu roșii, ridichi, ceapă verde, 2 bucățele de telemea sau caș și 1 felie de drob

Gustare: 1 felie de cozonac

Pranz: ciorbă de legume, 3-5 sărmăluțe (în funcție de mărimea lor) cu o lingură de smântâna degresata și 1 felie de pâine

Gustare 2: 1 felie de pască

Cina: 1 felie friptură cu 1 cartof copt și salata de crudități

1 pahar de vin

Pofta mare și Sărbători Fericite!